Filiala britanică a Facebook a plătit taxe de 28,5 milioane lire sterline în 2019, în condițiile în care veniturile au atins un record de 1,65 miliarde de lire sterline pe fondul creșterii puternice a publicității, transmite BBC.
Ultimele declaraţii financiare ale firmei de social media din Marea Britanie arată că anul trecut profiturile au sărit cu 54% la 96,6 milioane de lire sterline.
Sarcinile fiscale totale pe care Facebook la are asupra acestor profituri aproape că s-au dublat la 30,4 milioane lire sterline, dar au fost reduse din cauza ajustărilor.
Parlamentarul Margaret Hodge a declarat că o factură atât de scăzută este „scandaloasă”, dar Facebook a spus că plătește ceea ce datorează.
Veniturile brute din publicitate și alte activități au crescut cu 30% în 2019.
Divizia din Marea Britanie a investit 356 milioane lire sterline în cercetare, dezvoltare și inginerie în Marea Britanie anul trecut, au arătat documentele depuse la Companies House.
Steve Hatch, vicepreședintele companiei pentru Europa de Nord, a declarat, potrivit Mediafax, că „Marea Britanie este acum unul dintre cele mai importante centre pentru inovația globală a Facebook. Continuăm să creștem și să investim foarte mult în Marea Britanie și până la sfârșitul anului vom angaja 3.000 oamenii de aici”.
„Companiile din toată țara folosesc platformele noastre pentru a crește, iar veniturile obținute de clienții susținuți de echipele noastre din Marea Britanie sunt acum înregistrate aici, astfel încât orice profit impozabil să fie supus impozitului pe profit al Regatului Unit”, a adăugat acesta.
Facebook a spus că respectă legile fiscale din toate jurisdicțiile și plătește ceea ce este datorat legal.
Însă Margaret Hodge, fostă președintă a Comitetului Conturilor Publice și care conduce acum un grup parlamentar care privește sistemul fiscal, a replicat că este „scandalos” faptul că marile firme de tehnologie nu își plătesc cota justă în societate.
Editor web: Culea Mihaela
Twitter avertizează că doar utilizatorii care folosesc platforma online în mod constant îşi vor putea păstra contul, iar demersul vizează..
Эту подборку подготовил инвестиционный директор фонда Da Vinci Capital и автор Telegram-канала Денис Ефремов. В колонке дается собственный профессиональный взгляд автора..
Industria IT, considerata a fi cel mai dinamic sector al economiei romanesti, cunoaste si una dintre cele mai efervescente dezvoltari..
Новички в IT нередко задаются вопросом: какой язык программирования выбрать для изучения? На портале составили топ-10 лучших вариантов на 2019/2020 годы...
Реальность такова, что столкновение любого айтишника с облаком неизбежно. За последние пять лет произвёл тихую революцию в том, как код пишется и разворачивается. Теперь отговорки..
Compania Google susţine la nivel oficial că a construit primul calculator cuantic, care poate efectua operaţii matematice dincolo de abilităţile..
Binecunoscutul semn cu degetele care înseamnă „OK” a fost folosit inițial de scafandri sub apă pentru a transmite că totul..
Кажется, что ИТ-специалисты востребованы в России и за рубежом всегда. Где бы ты ни жил, если ты более-менее опытный программист, разработчик или..
Compania Facebook a prezentat un nou logo care va fi introdus în curând și are rolul să diferențieze compania-mamă de..
Pe 12-13-14 noiembrie, la Athénée Palace Hilton din București, are loc prima ediție DevCon, evenimentul premium dedicat profesioniștilor IT despre..
Conducerea Facebook a anunţat luni că a blocat patru operaţiuni de manipulare a opiniei publice realizate de grupări ce se..
Потребность рынка в специалистах мобильной разработки для Android и iOS с каждым годом растет. Если вы решаете, какое направление выбрать..
Stabilirea obiectivului și conținutului pe care îl va avea noul site Este important sa știți exact ce doriți. Ce scop..
Planul nostru este să punem accent în această conferință pe comunitate și vorbitori. Să ne concentrăm asupra talentelor, experiențelor..
Interviu | De la decizii luate în grabă – la un viitor bine construit. Ce impact au avut studiile..
Știai că, în 2018 antreprenorii din întreaga lume au cheltuit peste 116 mlrd $ utilizând Google Ads în campaniile lor..
Сейчас отовсюду слышишь: "рерайт", "копирайт", и отчасти это создает иллюзию легкости и быстрого достижения высоких результатов в профессии. Не ожидал..
În cazul în care obișnuiești să folosești Google Chrome sau Mozilla Firefox, atunci când stai la birou, ar fi bine..
Un computer cuantic poate face mult mai multe lucruri decât unul clasic, iar IBM vine acum cu unul extrem de..
Internet & Mobile World, cel mai amplu eveniment de business din regiune se reinventează, devenind go>tech world, un manifesto al digitalizării adresat întregului ecosistem business...
Привет, друзья! Представляю сообществу сервис Code Basics. Здесь можно бесплатно изучать основы программирования на русском или английском языке. Что такое..
GPeC SUMMIT – cel mai important eveniment de E-Commerce și Marketing Online din România și Europa de Est – va avea loc pe..
Раньше наличие сайта и присутствие в сети было чем-то уникальным. Сейчас же это стало стандартом. Несмотря на стремительный прогресс и..
, evenimentul dedicat web developerilor locali și internaționali, are loc pe 23-24 septembrie la Radisson Blu Hotel și reunește pentru 2 zile specialiști în domeniul JavaScript..
Limbajele de programare de top sunt nucleul tehnologiilor moderne și a celor în curs de dezvoltare pe care le vedem astăzi. ..
Около 7 миллиардов устройств сегодня подключены к интернету. Они генерируют миллионы терабайт данных каждый день. Ожидается, что за несколько лет..
Managerii nu sunt importanti doar pentru ca stau in fruntea echipelor, dar au si un aport major in performanta oamenilor..
Обывателям сфера IT может показаться загадочной и непостижимой (при этом каждый третий, по неофициальной статистике, мечтает войти в айти). А..
Dacă vrei să utilizezi o soluție VPN pe Windows 10, fără a folosi clientul pus la dispoziție de fiecare serviciu în..
Industria tehnologiilor este cunoscută având drept o dezvoltare semnificativă; este important să nu rămână în urmă și să fie în..
B2B реклама — это уникальный вызов в цифровом маркетинге. Если вы продаете такой продукт, как носки или туалетная бумага, ваша..
De multi ani deja, IT-istii se numara printre cei mai bine platiti angajati din Romania, insa, prin comparatie cu specialistii..
Mulți oameni au devenit foarte interesați în studierea codării în ultimul timp. Ei fie caută calea lor prin programare în..
Не все замечают, но это факт – Linux востребован повсеместно. В частности, Android-устройства работают под управлением операционной системы с видоизмененным..
Dacă ești utilizator de Windows de ieri, s-ar putea să fi observat că fișierele tale sunt împărțite pe partiții cu..
Профессиональное становление в back-end более трудоёмкое, чем . Но время, потраченное на обучение, компенсируется хорошей зарплатой, свободой выбора технологий, а также..
Petrecem cel puțin 6 ore pe zi în fața device-urilor. Navigăm printre aplicații, digerăm media și site-uri interesante și ne..
Kriszta Klement a crescut în Orosháza, Ungaria, unde a absolvit un liceu specializat în ospitalitate. La scurt timp după absolvire,..
Команда CareerCast проанализировала IT-рынок США и составила рейтинг наиболее востребованных IT-профессий на ближайшие годы. Мировые тенденции, хоть иногда с опозданием, но все..
Romania este a doua tara, dupa Bulgaria, la nivelul UE, dupa ponderea femeilor care lucreaza in industria IT. Potrivit datelor..
Dezvoltarea software include super viteză. Un instrument sau framework utilizat astăzi poate fi învechit mâine. Intenția noastră este să facem..
Выбор своего пути в программировании действительно сложен для новичка. Если ввести запрос на английском «popular programming languages» в Google, то..
Ai citit articole, ai căutat pe internet și ai făcut toate cercetările posibile despre programare. Acum, este momentul să iei..
La fel cum companiile funcționează pentru a localiza strategiile lor de marketing, avantajele AI și MT fac mai ușoară personalizarea..
Есть мнение, с которым я часто сталкиваюсь, — учиться самостоятельно невозможно, нужны профессионалы, которые будут вас вести по этому тернистому..
Codecool este un start-up de educatie IT din Budapesta, care a lansat acum trei ani un model disruptiv pentru formarea..
Ca dezvoltator, pun pariu că ai o pasiune mare pentru învățătură și tehnologie; mereu se întâmplă ceva interesant. Deci, cum..
TODO-приложение во фронтенд-разработке — это то же самое, что «Hello world» в обычном программировании. При создании TODO-приложений можно изучить выполнение..
Industria IT evolueaza in mod constant, iar in fiecare an sunt lansate noi produse si servicii, mai rapide ca niciodata...
Regula #1 Crează un depozit Git pentru fiecare proiect nou. Regula #2 Crează câte o ramură nouă pentru fiecare caracteristică...
Представьте себе на секунду: есть работа, которая даёт невероятно много творческой свободы. При этом она востребована на рынке труда и..
Vrei să faci o carieră în IT, vrei să te reprofilezi, dar nu știi ce limbaj de programare să înveți?..
Ca un dezvoltator nou, găsirea și repararea erorilor poate fi dificilă. Poți fi tentat de utilizarea aleatorie console.log() în încercarea..
Философией DevOps, когда разработка соединяется с обслуживанием ПО, уже никого не удивишь. Набирает силу новый тренд — DevOps 2.0 или..
Conținutul este regele încoronat al marketingului modern. Mai există câteva moduri prin care să generezi expunere și să-ți crești baza..
Dacă ești interesat în urmarea unei cariere în dezvoltarea site-urilor și nu știi de unde să începi, aici este un..
Site-ul cu versiune mobilă nu mai este doar o opțiune, ci o necesitate. Fără un design adaptiv, pierzi oportunitatea de..
Un designer digital este un profesionist care își folosește abilitățile tehnice și creative pentru o carieră de succes. Dacă sunteți..
Основатель рекрутингового агентства в сфере IT Татьяна Мельничук рассказывает об основных сложностях, с которыми сталкиваются современные стартапы при подборе IT-специалистов, предлагает..
Это очередная статья из цикла о личных и профессиональных качествах и знаниях, с которыми проще построить карьеру в сфере IT. Мы уже писали, какими знаниями и навыками нужно..
Oferind cele mai mari salarii din țară și fiind în plină ascensiune, domeniul IT se confruntă cu problema lipsei forței..
De la tâmplar la Dezvoltator Front-End în mai puțin de 5 luni Am început de la a fi un tâmplar..
Сегодня чтобы стать веб программистом, нужно знать намного больше разных вещей, чем скажем 5 лет назад. Это сподвигло написать статью..
La 23 aprilie, în cadrul Agenției pentru Investiții, a fost lansat studiul IDC cu titlul "Jucătorii IT din Republica Moldova -..
4 шага от разработчика к junior дизайнеру 1. Постановка цели В феврале 2016 года понял, что хочу стать дизайнером. Устал от веб-разработки, захотел развиваться..
Introducerea recentă a reglementărilor privind protecția datelor ar trebui să fie o dezvoltare binevenită pentru majoritatea utilizatorilor. Din păcate, pentru..